„Laboratorul sănătății – Educație STEAM și prevenție pentru copii” în comuna Ștefănești

Asociația VOINȚA a început în luna iulie implementarea proiectului „Laboratorul sănătății – Educație STEAM și prevenție pentru copii”, finanțat prin Fondul Oltenia pentru Comunitate, coordonat de Fundația Comunitară Vâlcea și sprijinit de OMV Petrom. Proiectul urmărește să crească accesul copiilor și familiilor din comuna Ștefănești, județul Vâlcea, la informații și activități de educație pentru sănătate, prevenție și educație STEAM, prin crearea unui model local de educație în care un spațiu medical rural poate deveni și un loc de informare, experimentare și învățare.

SHOW IN HOMEPAGE

Admin

9/21/20263 min read

Sala de așteptare a dispensarului este transformată treptat într-un punct permanent de informare privind sănătatea și prevenția, destinat locuitorilor comunei. Aici vor fi disponibile materiale care pot fi consultate de pacienți, aparținători și membri ai comunității, astfel încât informațiile despre prevenție și comportamente sănătoase să fie mai ușor accesibile.

Un spațiu medical devine și un spațiu de învățare

„Laboratorul sănătății” a fost construit pornind de la o nevoie identificată la nivel local: în comuna Ștefănești accesul la activități permanente de educație pentru sănătate și la resurse dedicate dezvoltării competențelor STEAM în rândul copiilor este redus.

Proiectul nostru propune o abordare integrată, prin care educația pentru sănătate este asociată cu metodele STEAM, iar spațiile și echipamentele disponibile în comunitate sunt utilizate într-un mod educațional.

Un alt element important al proiectului îl reprezintă dotarea școlii cu o imprimantă 3D, care va fi utilizată în activitățile educaționale pentru realizarea unor modele anatomice și materiale didactice. Astfel, tehnologia nu este tratată doar ca o dotare, ci ca un instrument de lucru prin care copiii vor putea înțelege mai ușor noțiuni legate de corpul uman, sănătate și tehnologia utilizată în medicină.

Ateliere și activități de voluntariat

Prin activitățile proiectului urmărim implicarea a cel puțin 80 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, precum și formarea și implicarea a cel puțin cinci voluntari locali. În același timp, resursele de informare dezvoltate în cadrul proiectului sunt destinate întregii comunități și estimăm că cel puțin 600 de persoane vor fi informate direct prin intermediul dispensarului și activtăților educaționale.

În perioada septembrie–decembrie 2026 vor avea loc patru ateliere educaționale dedicate copiilor, combinate cu două activități de voluntariat.

Primul atelier, programat în luna septembrie, va avea tema „Corpul meu și obiceiurile sănătoase” și va aborda subiecte precum igiena personală, sănătatea emoțională și activitatea fizică.

În octombrie, copiii vor participa la atelierul „Nutriție pentru viitor”, dedicat alimentației sănătoase, consumului responsabil și prevenirii obezității infantile. Activitățile vor fi completate de inițiativa de voluntariat „Mesaje pentru sănătate”, prin care voluntarii și elevii vor transmite informații despre alimentație sănătoasă, prevenție și stil de viață activ către familiile din comunitate și către pacienții dispensarului.

Luna noiembrie va aduce atelierul STEAM „Tehnologia care salvează vieți”, în cadrul căruia copiii vor descoperi imprimarea 3D, vor lucra cu modele anatomice și vor afla cum sunt utilizate diferite tehnologii în domeniul medical.

În decembrie, proiectul se va încheia cu atelierul „Micii ambasadori ai sănătății”, dedicat prevenției, noțiunilor de prim ajutor de bază, implicării comunitare și voluntariatului.

Tot în luna decembrie este programată „Ziua comunitară a sănătății”, eveniment în cadrul căruia elevii vor prezenta ceea ce au învățat, vor expune modelele realizate cu ajutorul imprimantei 3D și vor transmite comunității mesaje despre sănătate și prevenție.

Investiție în copii și în comunitate

Mobilierul și echipamentele achiziționate, precum și materialele educaționale create rămân la dispoziția comunității după finalizarea finanțării. De asemenea, partenerii locali ai proiectului - Primăria Comunei Ștefănești și Școala Gimnazială „Teodor Bălășel”- își propun ca, începând cu anul 2027, să organizeze anual cel puțin două activități de educație pentru sănătate prin folosirea resurselor deja create.

„Laboratorul sănătății” urmărește astfel să contribuie la formarea unor comportamente preventive în rândul copiilor și familiilor, la dezvoltarea interesului pentru domeniile STEAM și la consolidarea colaborării dintre școală, dispensar, voluntari și comunitatea locală.

Asociația Voința este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2023, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea comunităților locale din mediul rural și urban mic prin educație, implicare civică și inițiative sociale. Echipa organizației are experiență în managementul și implementarea proiectelor din domeniile educației, dezvoltării comunitare, voluntariatului, participării civice și incluziunii sociale.

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a impacta pozitiv mediul comunitar.

Pentru mai multe informații despre OMV Petrom, vizitați www.omvpetrom.com

Contact presă:
Asociația VOINȚA

Mihaela Iliescu - președinte, coordonator proiect

telefon mobil : +40 736 017187

e-mail: asociatiavointa@yahoo.com

www.scoalaincotro.com

https://www.facebook.com/asociatiavointa

https://www.instagram.com/asociatiavointa/

Ia legătura cu noi!

contact@olteniabizza.ro

green grass field during daytime
green grass field during daytime

Ⓒ 2023 Oltenia Bizza
Toate drepturile rezervate

+40 774 466 387