Ce vizităm?

Oltul este o zonă cu încărcătură istorică semnificativă, cu o multitudine de vestigii ce atestă prezența umană pe aceste meleaguri încă din timpuri străvechi. Cetatea Sucidava, de la Celei, situl arheologic Romula Malva, de la Reșca, cetatea Acidava, de la Enoșești sunt doar câteva elemente care atestă locuirea dacilor și a romanilor pe aceste meleaguri.

Cultura Gumelnița poate fi descoperită cu ajutorul satului neolitic reconstituit în curtea Muzeului Câmpiei Boianului de la Drăgănești-Olt.
Dintre cele șapte valori cuprinse în Patrimoniul Cultural Imaterial de Valori al Umanității UNESCO, în Olt se întâlnesc cinci dintre acestea: Obiceiul Călușului, Doina, Colindul de ceată bărbătească, Tehnici tradiționale de realizare a scoarței și Mărțișorul.
Ceramica de Horezu și Jocul fecioresc sunt prezente ca meșteșug, prin Ceramica de Oboga și Ceramica de Vădastra, precum și prin jocurile bărbătești (feciorești), în repertoriul curent al folclorului coregrafic.

Județul Olt se poate mândri cu cinci persoane purtătoare ale titlului de Tezaur Uman Viu UNESCO - patru pentru meșteșuguri tradiționale și una pentru păstrarea Călușului în forma sa ancestrală de reprezentare.

Obiceiuri şi tradiţii care se păstrează și astăzi: „Hora de pomană” (inclusă în anul 2022 în Lista elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial); „Pomana de viu”; „Iertarea de Florii”; „Jocul căluşarilor pentru morţi în cimitir”; „Strigarea peste sat”; „Încuratul cailor la SânToader”; „Păzitul fântânilor”; „Obiceiurile de Sfântul Ion (Iordănitul)”; „Ceata lui Iancu Jianu”; „Datul de grindă”; „Obiceiurile de înmormântare”; „Moașele”; „Gurbanul”; „Păresimile”; „Lăsata secului”.

Cultura și tradițiile locale se remarcă prin festivaluri și evenimente care celebrează tradițiile și obiceiurile, folclorul, meșteșugurile și portul popular tradițional. La fel, meșteșugurile tradiționale reprezentative: olăritul de pe Valea Oltețului, de la Oboga și Româna, cusăturile și țesăturile tradiționale de la Cezieni, Cornățelu și Osica de Sus, sculptura tradițională în lemn de la Corbu, încondeierea ouălor de la Călui, Oboga și Balș.
Vestigiile arheologice și monumentele istorice, inclusiv mănăstiri și biserici, muzee și colecții etnografice deosebit de frumoase și valoroase, atrag interesul atât al localnicilor, cât și al specialiștilor și turiștilor.

Personalități istorice, ale culturii și științei își au originile în județul Olt ori și-au legat numele de acesta:
Matei Basarab - domn al Ţării Românești, între 1632 și 1654, născut în anul 1580 la Brâncoveni, unde se află unul dintre cele mai importante ansambluri arhitecturale mănăstirești: mănăstirea Brâncoveni, construită de boierii familiei Brâncovenilor în secolul al XV-lea.
Dramaturgul Eugen Ionescu, născut la Slatina la 26 noiembrie 1909, impus în teatrul francez de avangardă este considerat a fi unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX, întemeietorul teatrului absurdului alături de Samuel Becket, Arthur Adamov şi Jean Genet.
Profesorul Alexe Marin, născut la Slatina în anul 1810, este cel care a proiectat prima rafinărie din România și iluminarea cu gaz a Bucureștiului. El a fost primul profesor de chimie al Universității București.
Petre S. Aurelian, născut în anul 1833 la Slatina, este fondatorul primei expoziții economice a României în afara granițelor și cel care a pus bazele învățamântului agricol și economic în România.
George Poboran, născut în 1868 la Slatina, autorul primei monografii a orașului Slatina (în 1902);
Cunoscutul eminescolog şi folclorist Dumitru Caracostea, născut la Slatina în 1879.
Ion Minulescu care, chiar dacă s-a născut în Bucureşti, a copilărit la Slatina şi şi-a legat numele de această urbe pe care istoricul Nicolae Iorga o asemăna cu o cetate greu de cucerit.
Dinu Lipatti, născut la București, dar legat de Slatina pentru că și-a petrecut, precum Minulescu, copilăria în acest oraș.
Numele celor amintiți mai sus se regăsesc pe frontispiciile unor instituții școlare sau culturale importante din Slatina: Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Școala „Eugen Ionescu”, Colegiul Național „Alexe Marin“, Colegiul Național „Petre S. Aurelian”, Colegiul Național „Ion Minulescu”.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu, cel care, în afara menţinerii unui echilibru politic între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, vreme de douăzeci şi cinci de ani a încurajat şi sprijinit artele. Țara Românească a cunsocut prin el o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. Familia sa a lăsat un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural ce-i poartă numele. Lui i se datorează şi păstrarea identităţii noastre religioase, iar pentru aceasta a fost obligat, înaintea uciderii sale, să asiste la decapitarea celor patru copii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, precum și a sfetnicului său, Ianache Văcărescu.
Nicolae Titulescu, marele om politic și diplomat român s-a născut la Craiova, dar și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său în localitatea Titulești, astăzi comuna Nicolae Titulescu.
Pictorul Marius Bunescu, născut la Caracal, fondatorul Pinacotecii din Caracal și organizator al Galeriei Naționale de Artă.
Scriitorul și poetul Virgil Carianopol, născut în anul 1908 la Caracal.
Ion Stratan, poetul optzecist născut la Izbiceni.
Ion Popescu Negreni, celebrul pictor născut la Negreni.
Pictorul Sabin Bălașa, născut la Dobriceni (Iancu Jianu).
Pictorul și graficianul Spiru Vergulescu, cel care a organizat la Muzeul Județean Olt secția de artă plastică.
Petre Pandrea, filolog și memorialist născut la Balș.
Virgil Mazilescu, poet și eseist născut la Corabia.
Barbu Paris Mumuleanu, poet nãscut la Slatina și apreciat de Mihai Eminescu.

SLATINASlatina este municipiul reședință al județului Olt. Oraşul este amplasat în formă de amfiteatru, în care zonele joase (din sud-vest-sud), respectiv lunca propriu-zisă a râului Olt, se încadrează la altitudini de până la 130-135 de metri, iar în zonele mai înalte (în nord), terasa medie a râului Olt ajunge chiar la o altitudine de 172 de metri.

Atestarea documentară a Slatinei
Ziua de 20 ianuarie 1368 marchează prima menţionare într-un document oficial a aşezării din stânga Oltului. Voievodul Vladislav I Vlaicu emite în această zi un „privilegiu comercial” prin care negustorii braşoveni sunt scutiţi de plata vămii de la Slatina. Specialiştii spun însă că această comunitate care, mai târziu, se va transforma într-un oraş este mult mai veche, chiar din mileniul V dinaintea naşterii lui Christos. Faptul că la Slatina exista un culoar favorabil trecerii Oltului a făcut ca această locaţie să fie ideală pentru schimburile de mărfuri şi negoţul de orice fel. În plus, aici se intersectau importante rute comerciale. Mai mult, faptul că aici se trecea râul de pe un mal pe celălalt conduce la instalarea unui punct de vamă, Slatina fiind menţionată documentar cu această calitate.

Slatina, municipiul reședință al județului Olt şi Caracalul, reședință a fostului județ Romanați au fost, pentru scurte perioade, reşedinţe domneşti: astfel, Vlad Vintilă își avea curte la Slatina (între 1532 și 1535), iar Mihai Viteazul la Caracal (între 1593 și1601). Prin privilegiul comercial se hotăra ca toţi comercianţii să plătească 3% din mărfurile lor drept vamă la Slatina, cu excepția negustorilor din Braşov şi din acel district care erau „… scutiți de toată vama de la Slatina“. Localitatea s-a dezvoltat de la aşezare rurală la târg şi apoi la oraş.
În timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (potrivit istoricului Nicolae Iorga), s-au bătut primii bani româneşti, din argint, „având pe o parte un scut şi numele voievodului iar pe partea cealaltă un coif cu un vultur şi numele ţării“.

Strada Lipscani (rezervație arhitecturală din secolul al XIX-lea)
Slatina este unul dintre puţinele oraşe din ţară care mai conservă Centrul Vechi, în care strada Lipscani ocupă un loc aparte. Cu o lungime de 364 metri şi 93 de case, aici se concentra activitatea comercială a unui oraş de mici meseriaşi şi negustori.
Aici găsim un exemplu tipic de stradă comercială: prăvălie lângă prăvălie, înşirate de la un capăt la altul, „cu tarabe în spre stradă pe care scoteau marfa şi noaptea o ridicau”. Pe o parte şi alta a străzii erau concentrate: o băcănie, o blănărie, două ceasornicării, patru cizmării, trei cojocarii, două croitorii, două farmacii, patru librării, tipografie, plăpumărie, marochinărie etc. Varietatea stilistică a faţadelor conferă străzii armonie şi personalitate. Ansamblul are spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaj, iar arhitectura reliefează o varietate stilistică. Nivelul superior este, în general, subliniat prin balcoane sau printr-o cornişă bogat decorată.

Mânăstirea Clocociov
Având hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Mânăstirea Clocociov se numără printre cele mai vechi aşezăminte monahale din ţara noastră. Unele documente îl atestă drept ctitor pe Mihai Viteazul (1593-1601), care a şi înzestrat-o cu danii, degradările survenite după anul 1628 determinând o nouă şi substanţială refacere în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Reclădirea mânăstirii îi este atribuită marelui dregător Diicu Buicescu vel agă, rudă a domnitorului Matei Basarab, împreună cu soţia jupâneasa Dumitra şi cu mama sa, jupâneasa Mara. În incintă s-a amenajat şi un muzeu, cu o importantă colecţie de artă veche românească, cuprinzând icoane, piese de artă decorativă − în special argintării, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn −, şi cărţi cu ilustraţii gravate în lemn, executate în cele mai cunoscute tipografii din ţară de renumiţi artişti români.

Statuia lui Tudor Vladimirescu
Amplasată în faţa sediului primăriei Slatina, statuia, inaugurată în anul 1968, ce îl reprezintă pe revoluţionarul Tudor Vladimirescu, este opera sculptorului Vasile Blendea.

Bazinul de înot
Cel mai modern bazin de înot deschis în județul Olt, Baza sportivă „Bazin de Înot Didactic Slatina” este situată în Slatina, str. Crișan, nr. 33 B.
Dimensiunile bazinului sunt: lungimea este de 25 metri; lățimea este de 12,50 metri; adâncimea este între 1,20-1,80 metri; cinci culoare a 2,50 metri fiecare. Facilități: dușuri, vestiare, magazin echipamente sportive.
• Ambarcațiuni de agrement;
• Hidrobiciclete;
• Piscina;
• Fotbal;
• Mini golf;
• Teren de tenis;
• Sala de fitness.

Centrul Cultural „Eugen Ionescu“
Istoria teatrului slătinean este una de aproape o jumătate de secol. Nu întâmplător autoritățile locale au ales să construiască și să îl numească după unul dintre titanii dramaturgiei mondiale, unul dintre întemeietorii teatrului absurdului, Eugen Ionescu, de origine slătineană. Centrul Cultural „Eugen Ionescu” a fost inaugurat în 26 noiembrie 2010, în prezența mai multor personalități din lumea teatrului.

Casa Gunka și Spiru Vergulescu
Se află în Slatina, pe strada Malu Livezi, la numărul 13. Aici s-a născut pe 13 septembrie 1934 maestrul. Tot aici se mai găsește și casa de lemn construită în anul 2000 de către Spiru Vergulescu, același an în care maestrul și Gunka au deschis casa muzeu. Ulterior, înainte de moartea pictorului, casa a fost donată Primăriei Slatina. Vizitatorii pot admira lucrările de pictură lăsate în casă, albume de grafică desenate în tuş cu peniţa, piese de mobilier de epocă, o vitrină pictată, o măsuţă cu două scaune sculptate, un fotoliu florentin, violoncelul şi pianina la care a cântat Gunka Vergulescu, o muziciană desăvârșită.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Olt
„Punctul 0” al Slatinei de acum peste o sută de ani era reprezentat de cele trei case de pe Strada Palatului, care avea atunci o lungime de 234 metri. Strada trecea prin faţa Palatului Administrativ (actualul Muzeu Judeţean), construit aici în anul 1887 şi care adăpostea, din lipsă de spaţiu, şi alte instituţii proprii unei capitale de judeţ, precum Tribunalul, Revizoratul Şcolar şi Protoieria.
Amplasat într-o poziţie dominantă, unde se întretăiau cele mai circulate străzi din Slatina (Bucureşti, Lipscani şi Carol), Palatul Administrativ reprezenta la vremea respectivă cea mai importantă clădire a oraşului. Pentru a fi şi mai mult pusă în valoare, autorităţile iau măsuri pentru a crea în jurul impozantei clădiri un spaţiu adecvat, astfel că se expropriază casele din faţa sa „care ajunseseră în stare de ruină şi aduceau un aspect urât oraşului” şi se amenajează o frumoasă Grădină Publică
La 1 mai 1952 a fost inaugurat Muzeul Raional Slatina, ce va funcționa sub această titulatură până în 1968, când, odată cu reorganizarea administrativ teritorială, devine Muzeul Județean Olt.
Muzeul Județean Olt tezaurizează și valorifică expozițional colecții de arheologie, istorie medievală, modernă și contemporană, artă plastică și etnografie ce conțin piese de patrimoniu, definitorii pentru cultura și civilizația Oltului, unele dintre ele figurând în patrimoniul cultural național. Funcționând inițial în sedii improprii, din 1997 se mută în clădirea Palatului Administrativ (fosta Prefectură a județului Olt și fost sediu al Consiliului Popular Județean Olt).

Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Statuia, ce-l reprezintă pe domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, a fost dezvelită la 24 ianuarie 1993, aparține sculptorului Mihail Ecobici (născut la 2 februarie 1955) și este cea de-a treia pe țară, ca importanță monumentală, după cele două lucrări ale lui Raffaello Romanelli, din Iași și Craiova, ambele realizate în anul 1912. Statuia are o înălțime de 4 metri, iar tehnologia de sculptură este „în coajă“. Bustul din piatră a fost realizat în anul 1974, la Bucureşti, şi a fost ţinut ascuns ani buni din cauza comuniştilor.

Statuia Ecaterina Teodoroiu
Cea mai veche şi cel mai important ansamblu arhitectural din capitala judeţului Olt este statuia Ecaterinei Teodoroiu, ce a prins contur la iniţiativa Reginei Maria în anul 1920.
Monumentul a fost realizat de către reputatul sculptor Dumitru Măţăoanu, originar din Câmpulung Muscel şi a fost inaugurat pe data de 31 mai 1925, în prezenţa Majestăţii Sale Regina Maria, a ministrului de Război - generalul de divizie Alexandru Lupescu, a unei delegaţii de gorjeni, a părinţilor şi, desigur, a unui numeros public slătinean. Statuia, fabricată din bronz în mărime naturală, este primul monument din ţară ridicat în memoria eroinei de la Jiu.

Primăria Slatina
Casa Căsătoriilor de pe dealul Grădiște
Atelierul Intercultural Victoria
Clubul nautic Slatina
Consiliul Județean Olt
Prefectura județului Olt

Caracal
Primăria Caracal
Prima atestare documentară a Caracalului, într-un hrisov, datează din 17 noiembrie (XI) 1538. Situat în câmpia Romanațiului, orașul este plin de vestigii care dovedesc locuirea acestui ținut încă din preistorie. Stau dovadă descoperirile arheologice din vremurile paleoliticului, neoliticului și din epoca bronzului.
Situat între ruinele castrului roman Romula (com. Resca, la nord de Caracal) și ale cetății Sucidava (Corabia), în oraș se află ruinele unui turn ce a fost atribuit de folclor împăratului Caracalla (217), de la numele căruia ar proveni denumirea orașului. O altă opinie ar fi că numele orașului provine din limba cumană sau peceneagă: „kara kale” adică cetatea neagră.
Moșia Caracalului a făcut parte inițial din imensa avere a familiei Craioveștilor. În anul 1589, când Mihnea Turcitul a hotărât modul de împărțire a averilor acestei familii, Caracalul a intrat pe seama domnească și s-a creat cadrul pentru dezvoltarea urbană. Mihai Viteazul și-a făcut aici o curte domnească și o biserică. Tot Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oraș.

Cea mai veche biserică păstrată din sec. XVI este biserica Domnească Ovidenia ctitorită de domnul Pătrașcu cel Bun, pe care Mihai Viteazul a avut-o ani buni una din reședințe, având o curte de unde își administra cele 23 de moșii din împrejurimi.

În biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat haiducul Iancu Jianu.

Parcul Poroineanu
Unul dintre parcurile naturale cele mai frumoase din România, recunoscut ca al treilea parc natural ca dimensiune din Europa, poartă numele moșierului Constantin Poroineanu, cel care și-a donat întreaga avere orașului Caracal.
Amenajarea parcului a început în anul 1907, după planurile arhitecților Ernest Pinard și Edgar Redont, iar lucrările s-au finalizat în 1914. Se întinde pe o suprafaţă de 25,5 hectare, din care caproximativ 16 hectare reprezintă vegetaţie, diferenţa fiind ocupată de alei şi monumente de artă, stadion de fotbal şi terenuri de handbal, lac de agrement cu o insulă şi alte dotări edilitare.
Este un mediu favorabil adevăratei bogăţii de specii vegetale din care se remarcă pinul de Himalaya, pinul negru, chiparosul de mlaştină, ienupărul de Virginia. „Vedetele“ parcului, adevărate rarităţi vegetale sunt: arborele pagodelor (Ginkgo biloba), de aceeaşi vârstă cu parcul, chiparosul de baltă, stejarul brumăriu formă piramidă și arborele vieţii.O adevărată axă a parcului, plecând de la monumentul poetului Mihai Eminescu şi oprindu-se în apropierea lacului Obogeanu, este Aleea Plopilor, cu cele patru rânduri paralele de plopi seculari, lungă de 1200 de metri.

Teatrul de vară

Monumentul Eroilor
Operă a sculptorului Ioan Schmidt, din Bucureşti, este terminat la sfârşitul anului 1926 şi a fost inaugurat în ziua de Înălţare, 2 iulie, Ziua Eroilor din anul 1927. Este format din trei grupuri statuare din bronz, aşezate pe un soclu din piatră adusă dintr-o carieră din Munţii Apuseni. Placa din faţa monumentului purta următoarea inscripţie: „S´a ridicat acest monument în al XI-lea an de glorioasă domnie a M.S. Regelui Ferdinand I, anul mântuirii 1925, pentru a preamări de-a pururi avântul eroilor romanaţeni, cari prin jertfa supremă au contribuit la desrobirea fraţilor ardeleni, bucovineni şi basarabeni, înfăptuind visul de veacuri al întregirii hotarelor României Mari. / 1916-18-19.”
Pe trei plăci de bronz sunt înscrise numele ofiţerilor romanaţeni eroi morţi pe câmpul de luptă, pentru patrie, în timpul războiului 1916-1918.

Teatrul Național Caracal
În vara anului 1896, istoria Caracalului consemna faptul că aici, în inima Romanaţiului, s-a pus piatra de temelie a Teatrului Naţional, un impunător edificiu arhitectonic. Reabilitat în anul 2008, teatrul are, anual, un Festival Naţional de Teatru „Ştefan Iordache”, un Festival de Comedie al teatrelor neprofesioniste, un Festival de Teatru şi Film de scurt-metraj pentru tineret „FesTin”, o stagiune permanentă a Teatrului Municipal, spectacole de teatru, de muzică, de divertisment, simpozioane, conferinţe, expoziţii etc.

Corabia
Primăria Corabia
În anul 1871, în urma demersurilor făcute de către comercianții din Romanați, a fost adoptată Legea fondării orașului Corabia la 30 noiembrie/11 decembrie1871, lege prin care se acordau viitorului oraș 500 de pogoane pentru construcția de locuințe și utilități publice și se stabilea edificarea noului port pe malul Dunării.
Orașul se dezvoltă la sfârșitul secolului al XIX-lea pe baza exportului de cereale, iar în anul 1892 este legat la rețeaua feroviară a României. La începutul secolului al XX-lea se construiesc principalele edificii publice - este perioada de maximă înflorire economică naturală a orașului. În perioada interbelică apar noi mici industrii, dar activitatea de bază rămâne cea portuară, prin Corabia desfășurându-se cea mai mare parte a comerțului fluvial cu cereale din zona.

În centrul orașului se află una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din România - Catedrala Sfânta Treime - precum și o statuie alegorică (România reprezentată ca o tânără fată) ce indică locul în care forțele române au traversat Dunărea în Războiul de Independență (Monumentul Eroilor).

Cetatea Sucidava
Sucidava este vechea capitală a tribului dacic al sucilor și este situată în vatra orașului Corabia, pe teritoriul fostului sat Celeiu. Pe terasa superioară a Dunării se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale orașului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a orașului roman din secolele II-III, mai puțin cunoscut. Au mai fost identificate băile romane (thermae), o bazilică paleocreștină (secolele V-VI) și străzi pavate.
Tot aici se găsește piciorul unui pod roman construit peste Dunăre în timpul lui Constantin cel Mare. Inaugurat în anul 328, avea o lungime de peste 2.400 de metri, fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale Antichității. Podul lega Sucidava cu Oescus din Moesia (azi în Bulgaria). Cetatea Sucidava se remarcă prin „fântâna secretă”, o capodoperă inginerească, ce a fost construită în timpul Împăratului Iustinian (sec. VI) şi a avut rolul de a asigura aprovizionarea cu apă a garnizoanei în timp de asediu.

Portul de agrement Corabia
Evocă trecerea Dunării de către Armata Română în Războiul de Independenţă din anul 1877.
În ziua de 12 august 1877, la Siliştioara, lângă Corabia, domnitorul Carol I îşi îmbărbăta oastea: „Începem astăzi luptele glorioase ale străbunilor !”. În data de 20 august 1877 a fost terminat podul de la Siliştioara și a trecut astfel Dunărea diviziunea de rezervă. În zilele următoare, armata română a înaintat de pe Valea Iskerului pe Valea Vidului, spre Plevna. Rând pe rând, au fost cucerite redutele Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan şi Vidin.

Monumentul „Independența”
Înconjurat de o perdea circulară de conifere în mijlocul pieței pietonale se află monumentul dedicat Războiului de Independență din 1877. Radu Ivănescu, fondator al Băncii Corabia, a fost inițiatorul și președintele Comitetului de ridicare a monumentului, contribuind cu o sumă importantă de bani.
În anul 1922 are loc ceremonia de dezvelire a Monumentului „Independența”, operă a sculptorului Ion Iordănescu. Pe un soclu înalt sunt situate două personaje: „România” personificată de o tânără îmbrăcată într-o cămașă lungă cu motive populare, ținând steagul țării și arătând unui ostaș dorobanț locul pe unde să traverseze Dunărea.

Drăgănești-Olt
Cetatea dacică
Proiectul aparţine distinsului profesor Traian Zorzoliu, care, cu experienţa privind reconstituirea de aşezări, a decis să realizeze o replică a Davei Getice de la Sprâncenata la DrăgăneştiOlt, pe un teren similar.
Obiectivul redă întocmai structura şi modul de aşezare ale unei cetăţi dacice de acum 2.000 de ani și cuprinde: un zid de apărare cu parapeţi din lemn, trei turnuri de alarmă, o impresionantă poartă de intrare, un templu al soarelui, o casă a preotului, o casă a comandantului cetăţii, o casă de întâlnire a căpeteniilor, o locuinţă tip bordei şi alte zece locuinţe ale soldaţilor.

Arheoparcul Gumelnița (Sat neolitic)
Satul neolitic gumelnițean din cadrul Muzeului Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” reprezintă principala atracție oferită turiștilor.
Lucrarea prezintă aşezarea neolitică Gumelniţa (mil. III î.Ch.) de la Drăgăneşti-Olt. Sunt reconstituite în mărime naturală locuințele conducătorului, olarului, vânătorului, agricultorului și o locuinţă lacustră pentru provizii.
Este un arheoparc unic în ţară, ce vine să demonstreze că nu a existat o singură etapă a istoriei şi că aceasta reprezintă o continuitate a existenţei omului pe Pământ. Gumelniţa, o cultură aflată la răspântia dintre două mari civilizaţii, a pietrei şi a metalelor, a creat o artă ce se regăseşte şi astăzi în decoraţiunile ceramicii, ţesăturilor, cusăturilor și în motivele decorative în lemn.

Scornicești
Casa memorială „Nicolae Ceaușescu”
Casa părintească a lui Nicolae Ceaușescu a fost construită în anul 1890, iar în 1979 a fost reamenajată chiar de către acesta. În prezent casa este transformată în muzeu cu intrare liberă.

Atelier de ceramică Ștefan Trușcă din Româna – Balș
Ștefan și Rodica Trușcă sunt urmașii a două mari familii de olari de pe Valea Oltețului, reprezentative pentru zona Oboga și Româna, cele mai vechi centre de olărit. Cuptoarele arhaice, atelierul, roata olarului, pregătirea lutului și a vopselurilor, ridicarea, decorarea și uscarea vaselor, modelele și motivele absolute autentice și specifice sunt îndemnul pentru a vizita atelierul de la Româna, de pe strada Olarilor.

Atelier de ceramică al familiei Marin Ciungulescu
Se spune că Oboga ar fi primul centru de olărit din România. În urmă cu aproape un secol, la fiecare două gospodării locuia o familie de olari. În prezent, mai sunt doar 10-15 familii care practică olăritul dintre care doar două mai ajung în zona artisticului tradițional. Una din aceste familii este cea a lui Marin Ciungulescu, fiul cel mic al marelui ceramist Grigore Ciungulescu din Oboga, cealaltă a lui Constantin Ghejea. Motivele ce se găsesc în lucrările lor sunt diverse: cocoșul (reprezintă lumina, trezirea la viață), copacul, șarpele (considerat protectorul casei), peștele (simbolul credinței), strugurele (regăsit în special pe cănile pentru vin).

Atelier de ceramică al meșterului popular Constantin Ghejea

Atelier cojocărit Dumitru Liceanu (Tezaur Uman Viu UNESCO)
Meșterul popular Dumitru Liceanu, cel care realizează cojoace de Vădastra, a primit în anul 2015 titlul de Tezaur Uman Viu. Cojocul de Vădastra există de sute, chiar mii de ani, iar artizanul a preluat de la tatăl şi strămoşii săi acest meşteşug şi îl practică întocmai.

Atelier ceramică neolitică Ionel Cococi
Meşterul olar Ionel Cococi, din comuna Vădastra, lucrează ceramică în stil neolitic și aduce în actualitate o cultură străveche – Vădastra. El a devenit purtător al valorilor, tradiţiei şi culturii româneşti în marile capitale europene. Creează replici ale ceramicii neolitice de Vădastra, folosind tehnici arhaice din perioada 5000 – 5500 î.Hr, prin care vasele de lut sunt ridicate fără roată cu ajutorului şnurului din lut.

Sit arheologic – cultura Vădastra
Vădastra a fost locuită în preistorie, în paleoliticul superior, în neolitic, în perioada de trecere spre epoca bronzului şi în epoca fierului. Există urme de locuire atât din timpul geto-dacilor, cât şi din perioada romană. La Vădastra, ceramica, importantă pentru a caracteriza o cultură, o aşezare, nivelul de civilizaţie, la un moment dat, este în cantitate mare şi predominant în stare fragmentară.

Biserica din lemn din Leleasca
Biserica de lemn se află în cătunul Ștefănești, localitatea Leleasca și aparține de parohia Păroși. A fost ridicată pe locul actual de moșnenii fostului sat Ștefănești între anii 1765-1771, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este una dintre cele mai reprezentative biserici de lemn de la sud de Carpați.
Piciorul mesei de altar este scobit din trunchiul unui copac în relief puternic, iar Iconostasul și peretele dintre tindă și naos păstrează icoane și frize pictate, împreună cu poalele de icoane și ramele decorative.

Muzeul „Nicolae M. Nica” Făgețelu (colecție etnografică și sculptură în lemn și os)
Înainte de a deveni muzeu, a fost cea mai importantă colecție etnografică privată din Olt, cu lucrări sculptate în lemn și os, deosebite din punct de vedere artistic, aparținând creatorului Nicolae M. Nica, care a contribuit în mod direct la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului.

Colecția etnografică a lui Ionel Constantin Lele de la Izvoarele
Face parte din Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Particulare din România. Ionel Constantin îşi aminteşte şi acum primul obiect colecţionat: o furcă, primită de la un profesor de limba română, împreună cu o cămaşă. A devenit pasionat de textile şi a strâns multă vreme cămăşi, marame, poale, ştergare, ţesături, prosoape etc. După aceea a început să strângă ceramică şi tot aşa, iar astăzi sunt expuse toate obiectele pe care le-au folosit localnicii în viaţa lor de zi cu zi: unelte (seceri, săpoaie, plug, furci de lemn şi de fier, râşniţe, bănicioare pentru măsurat grânele, sfredele, greble, talere pentru cântărit aluatul la brutărie, coşuri, botniţe, capcane de şoareci, unelte de tâmplărie, samare, tăvălugi), costume din in, cânepă şi borangic, cusute cu artă, şi chiar un costum ţigănesc. Sunt numeroase obiectele pe care le foloseau femeile pentru ţesut (furci de tors, o meliţă) sau la bucătărie (site, ciurel, doniţe, oale, ţest de vatră, coveţi pentru frământat aluatul, ceramică de tot felul).

Oamenii vin cu nepoţii la muzeu şi le explică la ce foloseau odinioară obiectele. Deşi colecţionarul nu a încheiat amenajarea muzeului, obiectele fiind expuse deocamdată în două încăperi amenajate în curtea magazinului său din centrul comunei,acesta are porţile deschise pentru oricine doreşte să cunoască o cultură veche, recunoscută pentru frumuseţea portului şi bogăţia tradiţiilor.

Casa memorială „Nicolae Titulescu”
Conacul a fost construit în anul1910, cu multe elemente de arhitectură specifice cultelor oltenești și a servit ca loc de odihnă și recreere pentru familia Titulescu. Colecțiile cuprind obiecte personale, de costum și piese de birou, mobilier, fotografii, documente, corespondență referitoare la viața și activitatea diplomatului român Nicolae Titulescu (1882 – 1941).

Muzeul sătesc Stoicănești și Biserica bordei Stoicănești
Muzeul sătesc din Stoicănești dispune de o serie de obiecte din gospodăria tradițională, dar și de ateliere cum ar fi: fierăria satului și un atelier de tâmplărie. În curtea muzeului se află o casă tradițională din lemn și biserica bordei, unicat în Europa.

Ansamblul mânăstiresc Brâncoveni
Mânăstire ortodoxă de maici, ansamblul arhitectural Brâncoveni a fost construit de boierii din familia Brâncovenilor în secolul al XV-lea, ca loc de refugiu. Catapeteasma bisericii este cea originală, din lemn și păstrează o sculptură bogat ornamentată, aurită. Pictura datează din anul 1837, autorii fiind necunoscuți. În pronaos sunt înmormantați Papa Brâncoveanu, tatăl Sfântului Constantin Brâncoveanu, mama și bunica lui. În beciul cel mare al mânăstirii sunt adăpostite sculpturi și alte elemente de la bisericile demolate de regimul Ceaușescu în București. Aici se păstrează coloanele Mânăstirii Văcărești, icoane din secolul al XVIII-lea și pietrele funerare ale lui Ghica Vodă și Barbu Văcărescu.

Ansamblul mânăstiresc Călui
Așezământul monahal este înconjurat de un puternic zid de cărămidă care, spune legenda, a fost adusă de pe malul Oltețului și cărată din mână în mână, pe o distanță de un kilometru. Mânăstirea a fost întemeiată între anii 1516-1521, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, de către banul Vlad. Interiorul păstrează un ansamblu de picturi murale realizate de meșterul zugrav Mina între anii 1593-1594, care îi înfățișeaza pe frații Radu, Preda și Stroe Buzescu, precum și un tablou cu domnii Mihai Viteazu și Petru Cercel.

Colecția etnografică „Constantin Nițu”
Cuprinde obiecte religioase, precum cărţi de cult, sfeşnice, icoane, veşminte, vase liturgice,, numismatică, filatelie, fotografii, cărţi poştale, obiecte etnografice, dar mai ales piese textile, multe fiind adevărate capodopere. Constantin Nițu este al șaptelea colecționar de artă populară din România recunoscut de autoritățile în domeniu.

Târgul fetelor de la Cotenița

Atelier de sculptură tradițională în lemn Gheorghe Tănase
Meşteşugurile artistice tradiţionale reprezintă azi unul dintre ultimii „martori” ai unei vaste etape din istoria societăţii şi a civilizaţiei. La Corbu, în județul Olt, doi meșteri populari lucrează lemnul în mod tradițional, realizând obiecte de certă valoare artistică. Meșterul Gheorghe Tănase a primit în anul 2018 titlul de Tezaur Uman Viu din partea Comisiei Naționale de Salvgardare a Patrimoniului Imaterial de pe lângă Ministerul Culturii.

Atelier de sculptură tradițională în lemn Alexandru Stan
În prezent, tradiția locală a sculpturii tradiționale în lemn este continuată la Corbu de către Alexandru Stan prin clasa de cursanți a secției Arte și Meșteșuguri a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.

Colecția etnografică „Olguța Alexandrina Filip“
În satul Corlătești din comuna Cezieni se pot admira costume populare, în special ii din zona Romanațiului, unele vechi de peste 100 de ani, colecționate de Olguța Alexandrina Filip, creator popular.
Olguța Alexandrina Filip este și sufletul Sărbătorii Iilor de la Cezieni, un eveniment la care participă în fiecare an între patru sute și șapte sute de femei purtătoare de ii. Sărbătoarea a fost inițiată în urmă cu aproape un secol de către Principesa Brâncoveanu.

Bucătăria tradițională a Oltului are influențe grecești, orientale, franțuzești și italienești și se caracterizează prin gusturi deosebite, prin diversitate și ingeniozitate. Aromele legumelor proaspăt culese de oameni din grădina proprie, peștele de pe râul Olt sau din Dunăre pregătit în cele mai variate moduri, carnea de pasăre, vită, porc și miel crescute în gospodărie, lactatele și brânzeturile, ouăle, precum și prepararea zecilor de rețete tradiționale în vase de pământ, la cuptor sau „la țest”, asezonate cu vinurile specifice zonei, fac din bucătăria oltenească un alt motiv pentru care această regiune ar trebui vizitată.

De pe dealurile însorite ale Sâmbureștiului și Vitomireștiului, în nordul județului Olt, pleacă în toată lumea celebrele vinuri care poartă numele acestei zone. Despre soiul de vin „Cârloganca” specific zonei Ceparilor, o altă zonă viticolă recunoscută, oamenii locului susțin că ar exista încă din vremea dacilor. În sud, specific zonelor nisipoase din lunca Dunării, crește un alt soi de viță-de-vie ce oferă un vin la fel de apreciat, „Roșioara”.